Fondată în anul 2005, Asociația S.O.S. Țara Făgărașului are ca scop dezvoltarea durabilă a comunităților din Țara Făgărașului prin promovarea potenţialului material şi spiritual al zonei în vederea valorificării imensului patrimoniu natural, material şi cultural existent.
Susține conceptul:
Educație și comunități sustenabile
prin
Proiecte inițiate de Asociația S.O.S. Țara Făgărașului aflate în derulare cu diverși parteneri
pentru educație, păstrarea identității locale și sustenabilitate.
PROIECTE îN DERULARE
Câteva dintre numeroasele proiecte pe care le pilotăm în 2024 – 2025.
EDUCAȚIE
Green Generation – un proiect Erasmus+
Problema identificată care a dus la ideea acestui proiect este lipsa unei culturi orientate către o economie circulară în rândul tinerilor din diverse medii sociale și agricultorilor din Țara Făgărașului.
Scopul proiectului este de a educa participanții și membrii comunității locale cu privire la economia circulară, prin derularea unor activități practice concrete; de la recoltarea produselor din fermă sau natură până la realizarea și desfacerea produsului finit, implicând toate aspectele economiei circulare.
Rezultatul așteptat: de a dezvolta competențele tinerilor participanți în domeniul antreprenoriatului ecologic și de a crea prin intermediul acestui experiment practic un model demn de urmat de către comunitatea locală .
EDUCAȚIE
Centrul Demonstrativ de Tehnologii Inovative Justin Capră
Mulți copii și-ar dori să încerce un experiment tehnic inedit, să se joace cu o jucărie solară, să construiască un roboțel sau să realizeze după imaginația lor un aparat, o instalație sau o jucărie inteligentă. Din păcate există prea puține locuri unde pot experimenta astfel de lucruri…
Este motivul pentru care ne-am propus să realizăm, împreună cu toți cei interesați, un astfel de loc.
L-am intitulat sugestiv: Centrul Demonstrativ de Tehnologii Inovante Justin Capră (CDTI)
EDUCAȚIE
Mâncare sănătoasă de la soare –Laboratorul SUNFOOD
Laboratorul SUNFOOD, ca parte integrantă a Centrului Demonstrativ de Tehnologii Inovative Justin Capră (CDTI), este locul unde tinerii și adulții vor descoperii beneficiile tămăduitoare al plantelor din flora spontană, modul în care natura și soarele ne pot hrăni sănătos.
Finanțat prin „Fondul Carpathia”, program al Fundației Conservation Carpathia implementat în Țara Făgărașului de Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) am întreprins primul pas – achiziția unui container extensibil destinat activităților indor ( selectare, prelucrare si ambalare produse).
Următorii pași în desăvârșirea proiectului sunt :
– Asigurarea independenței energetice a laboratorului prin achiziția unui sistem fotovoltaic performant
– Dotarea laboratorului cu echipamentele necesare
EDUCAȚIE
TAMI, prietena copiilor și consilierul adulților
Personajul TAMI a fost creat după un model de succes din Elveția ( Globi) pentru a facilita transmiterea de la adulți către copii și tineri a mesajelor educaționale prin metode ale educației nonformale.
Relaizat de un grup de cercetași cu multă experiență, TAMI așteaptă să primească teme și resurse pentru a-și indeplini misiunea.
Poți lăsa lunea un pic mai bună decât ai găsit-o, dând o mână de ajutor lui TAMI!
EDUCAȚIE
Sera din curtea școlii
Într-o școală, o seră la dispoziția copiilor poate fi o idee minunată!
Prin amplasarea unei sere interesante într-o zonă vizibilă din curtea școlii, prin folosirea unor metode de lucru interactive, se poate crea o atmosferă atractivă în jurul acestui subiect, se poate asigura implicarea unui număr mare de copii din cadrul școlii și implicit acumularea unor cunoștințe și deprinderi foarte utile.
Dacă îți place ideea nu ezita să te implici!
SUSTENABILITATE
Gestionarea și exploatarea plantelor din flora spontană
Vrei să înveți lucruri interesante despre flora spontană din Țara Făgărașului?
Află cum să protejezi și să exploatezi în mod rațional această resursă naturală a zonei… și multe altele!
Susține comunitatea locală și implică-te întru-un proiect interesant!
PĂSTRAREA IDENTITĂȚII LOCALE
La Copăcel de Sărbători
Ediția 2024 a festivalul ”LA COPĂCEL DE SĂRBĂTORI” afost anulată din motive multiple, dar cel mai important a fost lipsa resurselor financiare necesare organizării în bune condiții a evenimentului.
Regretăm faptul că după atâția ani am fost nevoiți să întrerupem aceast eveniment.
Asociația S.O.S. Țara Făgărașului vă invită să susțineți programul ”Educație și comunități sustenabile” și prin acesta festivalul ”LA COPĂCEL DE SĂRBĂTORI” care a contribuit de aproape 20 de ani la păstrarea tradițiilor locale și a promovat tinerele talente din comunitatea noastră.
Vă mulțumim !
Educație
Swiss – Romanian Sustainability Winter School
După impresia foarte bună pe care am făcut-o cu Ansamblul Junii Hârseniului în 2018 în Elveția, am fost invitați din nou să organizăm Școala de iarnă despre sustenabilitate.
După o pauză de 5 ani, sub tutela Universitatii de Stiinte Aplicate din Elvetia de Est – OST Rapperswil, cu suportul sponsorilor și organizațiilor Asociatia RoSwi Verein Rapperswil și Scolii Romanesti din Zurich, în perioada 1-7 decembrie am participat cu tineri din Făgăraș, Brașov și Miercurea Ciuc la un proiect inovator, axat pe sustenabilitate, educație, cooperare internațională : Winter Sustainability School.
Cu acest prilej tinerii au avut ocazia să cunoască oameni și să învețe lucruri noi, să viziteze locuri interesante și să ducă în comunitățile românești din Elveția tradițiile și obiceiurile din România și Țara Făgărașului.
Sperăm ca și participanții din acest an să împărtășească și să aplice în comunitățile lor lucrurile învățate, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a României.
Serăm de asemenea ca în anii următori să putem oferii această oportunitate la câți mai mulți copii și tineri din comunitate.
EDUCAȚIE
Cercetarea horticolă bucureșteană în sprijinul comunităților rurale
Proiectul vizează racordarea resurselor locale existente la tendințele inovatoare și creative din domeniul agro-alimentar prin transfer de tehnologie, cu scopul de a facilita accesul copiilor, tinerilor și adulților din Țara Făgărașului la conținutul științific disponibil. Să contribuim împreună la dezvoltarea armonioasă a comunităților prin conceptul „Educație și comunități sustenabile”!
CINE SUNTEM?
Echipa noastră
Un grup de organizații și persoane care consideră că singura cale pentru un viitor sustenabil este educația copiilor, a tinerilor și a adulților. Din acest motiv ne propunem să realizăm împreună proiecte educative care vizează :
Protejarea mediului înconjurător
Utilizarea pe scară largă a energiilor regenerabile
Păstrarea identității locale
Producerea și consumul de hrană sănătoasă
Digitalizarea activităților din mediul rural